Campanii

Cui trimiți: toți, un segment sau etichete

3 min citire

În ecranul draftului, la Trimite către, ai trei variante. Alegerea nu e cumulativă: dacă pe campanie rămân salvate și etichete, și un segment, se aplică segmentul, iar etichetele sunt ignorate.

  • Toți abonații activi: toată lista ta, pentru un newsletter obișnuit, fără segmentare
  • Un segment salvat: regulile segmentului, recalculate la trimitere. Orice țintire care cere ȘI, NU, dată sau comportament trece pe aici
  • Etichete: oricine are măcar una dintre etichetele bifate

Se numără doar abonații activi. Dezabonații și adresele stinse nu intră niciodată, în niciuna dintre cele trei ținte.

Etichetele sunt SAU, întotdeauna

Bifarea a trei etichete întoarce pe oricine are cel puțin una dintre ele. Nu întoarce niciodată intersecția, adică pe cei care le au pe toate trei.

Un exemplu care se întâmplă des: ai eticheta unei arhive de 600 de oameni și, în interiorul ei, trei cohorte de câte 30. Bifezi arhiva și cele trei cohorte, crezând că restrângi. Contorul arată tot 600, fiindcă toți cei din cohorte sunt deja în arhivă.

  • Vrei oricare dintre etichetele A, B, C: alegi Etichete și le bifezi pe toate trei
  • Vrei doar submulțimea B din A: alegi Etichete și bifezi doar B
  • Vrei A și B, intersecție reală: îți trebuie un segment salvat, cu regula Are toate etichetele
  • Vrei A și nu B: segment salvat, cu două reguli în grupul de sus

Din ecranul de etichete nu poți exclude pe nimeni. Excluderea există doar în segmente, prin operatorul Nu are etichetele, care înseamnă niciuna dintre cele bifate.

Contorul se citește înainte de trimitere

Sub selecție apare numărul de destinatari. Cifra verifică ceva doar dacă știi dinainte ce aștepți. Citită după, îți confirmă orice greșeală.

Deci scrie numărul pe care îl aștepți, apoi uită-te la contor. Dacă arată mărimea listei întregi când tu voiai o felie din ea, o regulă nu s-a aplicat. Aceeași cifră trebuie să apară și în ecranul draftului, după ce alegi segmentul. Dacă diferă, oprește-te acolo.

Numărul trimis poate fi mai mic decât contorul

La trimitere, platforma mai scoate automat trei categorii, peste ce spune segmentul:

  • cine e în mijlocul unui flux automat, de bun venit sau de lead magnet
  • cine a intrat pe cale tranzacțională, fără consimțământ pentru newsletter
  • cine a primit deja campania la o încercare anterioară

Diferența e normală și se vede în raport. Dacă diferența e mare, e semn că ai pornit un flux și ai trimis o campanie către aceiași oameni în aceeași zi.

Articole din aceeași categorie